LACRIMI

Si florile plang. Lacrimi de clestar se preling din fiinta lor gingasa si cu ele plange tot ce-i viu. Pamantul acesta atat de frumos , in care verdele padurilor se armonizeaza cu culorile diafane ale florilor si se intrepatrunde cu albastrul cristalin al apelor, e totusi o vale a plangerii. Venim aici, traim cati ani ne da Dumnezeu pentru a ne indeplini menirea si plecam la fel de singuri si saraci cum am venit.
Creatorul Divin, nu vrea ca omul sa planga si sa fie nefericit. El vrea sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara, sa traim sanatosi si fericiti, in armonie cu semenii nostri pe acest pamant iar apoi sa plecam intr-o lume perfecta unde nu vor fi lacrimi, durere sau necazuri. Dar noi, ca niste copii neascultatori vrem sa ne realizam aici pe pamant, dupa voia noastra, departe de Dumnezeu, toate dorintele ca si cum nu am mai pleca niciodata. Vrem sa ne faurim o fericire absoluta cu orice risc. Uitam ca suntem calatori si nu aici e tara noastra vesnica. In goanna nebuna dupa fericire obosim, ne imbolnavim, ii facem nefericiti pe cei din jurul nostrum, aducem dezordine in fiinta noastra pe plan sufletesc si fizic. Si vin …lacrmile.
Atunci vedem abia cat suntem de slabi in lupta vietii si fara ajutorul divin, ne pravalim din inaltimea mandriei in pulberea necazurilor. Si curg lacrimi de durere, de disperare, Lacrimile nefericirii.
E omenesc a cadea, dar e ingeresc a te ridica. Deci , nu ne ramane decat sa ne ridicam din starea si tristetea noastra care nu duce la nimic bun. Sa chemam in ajutor pe Domnul Iisus. Sa-I spunem ca unui prieten in liniste, toate problemele si necazurile , ca numai El are puterea de a descalcii drumurile intortochiate ce apar la orizontul vietii. Nimic nu ii este imposibil de realizat. Sa ii cerem iertare pentru ca am gresit, ignorand legile lui care nu fac decat sa aduca armonie intre oameni. Si mai ales ca traversam o perioada in care bisericile sunt larg deschise , sa ne marturisim pacatele si atunci prezenta divinului ne va invalui si vom simti acea bucurie, liniste interioara, lumina, dragoste si speranta pe care o aduce Lumina invierii lui Hristos in sufletul cel eliberat..Si pe fata luminata se vor prelinge atunci lacrimile fericirii.

GANDURI DE MARTIE

Ce fericire ca scapam de cojoace. Mai e putin si soarele va birui mai tare frigul noptii si al zilei. Pamantul care asteapta cu nerabdare intr-un nou ciclu trezirea la viata a naturii, isi deschide bratele sale batrane spre un nou inceput. Totul se pregateste, totul se deschide, totul reanvie aici, unde avem binecuvantarea celor 4 anotimpuri. Numai omul nu are timp sa vada, sa simta, sa perceapa frumusetea pomilor care isi deschid micile floricele ce zambesc in soare, verdele crud al ierbii, ciripitul vesel al pasarelelor. Toate au fost create pentru a bucura omul.
Dar el nu are timp. Alearga de dimineata pana seara sa adune, sa stranga, sa-si mareasca confortul. Alearga dupa o fericire pe care nu o gaseste. Mereu agitat, mereu nemultumit. Cand ajunge sa realizeze ceva, vrea altceva. Si astfel trec anii, si viata se scurge intr-un iures tacut iar omul nu apuca sa simta bucuria si frumusetea creatiei. Acest rege al naturii este rob propriilor sale ambitii si patimi. Ce pacat ca nu stie sa se bucure de acest dar divin care este viata. Daca si-ar face timp sa priveasca stelele, si-ar da seama ca exista un Dumnezeu care guverneaza miscarea planetelor si legile acestor constelatii. Daca ar privi natura si-ar da seama ca si ea are legile ei, atat plantele cat si animalele. Nimic nu e haotic in natura. Totul este bine realizat de bunul Dumnezeu intr-o ordine perfecta. Ciclurile de viata ale plantelor si animalelor, lanturile trofice, instinctele de conservare, au scopul de a pastra un echilibru in tot ce ne inconjoara.
Dar omul creaza dezordine, in creatiiile lui Dumnezeu. Ba in mandria sa nebuna il reneaga, sau din comoditate spre a nu pazi legile Lui il scoate din viata sa. Si Stapanul il priveste pe om cu mila, asa cum un parinte isi priveste fiul care o ia pe cai gresite, il iubeste, il protejeaza, il iarta si il asteapta sa se trezesca intr-o zi din aceasta distructiva orbire. Si asta pentru ca Dumnezeu i-a dat omului un dar : libertatea.

CA O MOARA

Mintea este o minune pentru om. Prin ea, trec si buna si rele ,ganduri fara numar se inlantuiesc ca un talaz. Cateodata ii aduc omului bucurii si impliniri. Alta data nopti de neliniste si nesomn.
Si totusi este si in puterea noastra sa controlam mintea acest mecanism minunat, cu care Dumnezeu l-a inzestrat pe om. Mintea este ca o moara, spunea un sfant parinte. Ce bagi in ea, aceea macina. Daca asculti ceva frumos, linistitor si constructiv pentru suflet, daca esti bun si deschis cu cei din jur, ajutandu-i la nevoie, atunci si mintea va medita la tot ce e frumos si bun. Dar daca omul se gandeste la rau, foloseste mijloace meschine pentru satisfacerea propriilor capricii, daca nu il intereseaza legea lui Dumnezeu, ba chiar il reneaga, atunci viata pe acest pamant este pentru el, un iad plin de griji si nefericiri. Sa cautam sa macinam tot ce-i bun si vom simti o pace si o liniste a sufletului, care ne vor da armonie multumire si implinire.

REMUSCARE

Un incident stupid era sa-mi aduca trecerea in lumea de dincolo. Ma aflam in imposibilitatea de a respira. Primul gind a fost o sperietura puternica. Ma gindeam ca voi muri. Nu imi era frica de moartea in sine ci de urmarile ei. Stiam ca nu sint pregatita pentru a pleca din lume si nu eram impacata cu Creatorul prin spovedanie. Am tot aminat sa ajung la un preot duhovnic si acum ma lua groaza stiind ca totul este pierdut. Ca timpul care mi s-a dat l-am cheltuit numai cu placerile trupului si nu am facut nimic pentru mintuirea sufletului meu. Simteam ca nu mai am scapare si eram disperata. Am pierdut pe Dumnezeu. Am pierdut raiul cel dorit din nepasare ,din lene ,din neglijenta. Eu care l-am cunoscut in rugaciune, in minunile pe care le-am simtit dealungul vietii mele pacatoase ,eu care i-am vazut purtarea de grija pas cu pas dealungul calatoriei pe acest pamint, aveam sa plec departe de la fata Lui si pentru totdeauna. Dar in mila sa cea mare nu m-a lasat.Mi-a mai dat timp de pocainta caci din nou o minune ,am reusit sa depasesc momentul critic inexplicabil si brusc. Mare este Dumnezeu care nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu!

TREPTE CATRE CER

Odata cu mireasma primaverii, cu firisoarele de iarba care se inalta spre lumina, cu pasarelele care ciripesc vesele, a venit postul sf. Pasti. El ne da posibilitatea, sa ne adancim in noi insine si sa meditam cu toata profunzimea, la menirea noastra pe acest pamant, la scopul vietii si sa ne gandim la existenta ce va fi, dincolo de moarte.
Trepte catre Cer sunt cele 49 de zile, in care vom putea urca ajutati in permanenta de iubirea lui Hristos. Si vom urca cu siguranta, daca in fiecare zi vom reusi sa ne detasam citeva minute de problemele cotidiene, care nu se mai sfarsesc niciodata si vom constientiza prezenta divina in casa si viata noastra.
El asteapta cu aceeasi dragoste sa-I deschidem inima, sa vorbim cu El despre toate problemele care ne framanta, traind intr-o lume ce pare ca si-a pierdut complet busola. Si nu are nevoie de rugaciunea noastra, pentru ca osti ingeresti il lauda neincetat. Dar din mila si dragoste se coboara la noi atunci cand il chemam. Pentru ca iubeste fiecare om in parte asa cum este. Si nu are pe nimeni de pierdut. De aceea a venit in lume. Ca sa ne invete cum sa castigam viata vesnica in Imparatia sa. Si a murit in chinuri cumplite pe cruce pentru noi. O jertfa mare pentru fiecare suflet, pe care l-a rascumparat cu propriul sange..
Sa urcam cum putem, dar sa urcam treptele catre cer. Sa credem, sa speram si sa iubim pe Dumnezeu si intreaga lui creatie. Sa facem voia lui, sa-I cerem iertare pentru tot raul facut. Sa ne marturisim pacatele si sa mergem dupa El in saptamana patimilor sarutand Sf cruce pe care s-a jertfit. Iar la capat vom vedea mareata sarbatoare a Sfintei Invieri si vom simti acea pace si bucurie pe care nu o poate da nimic din lumea asta. Caci la capat ne va astepta Hristos cel inviat sa ne dea sfanta sa binecuvantare.

GANDURI DE PRIMAVARA

A venit primavara dar e inca frig. Natura se trudeste sa iasa din starea de vegetatie spre o noua viata. Si soarele straluceste din ce in ce mai mult. Ziua e mai mare si din nou va fi plin de seva vietii pe pamantul inghetat.
A venit primavara si noi ca si natura trebuie sa ne trudim, sa ne dezmortim sufletele inghetate si sa pasim spre o noua primavara a vietii. Din aceasta saptamana am inceput si noi sa urcam treapta cu treapta acea tainica scara care ne ridica incet dar sigur spre Soarele Iisus Hristos si spre lumina sfintei invieri. E greu pentru noi cei de astazi obisnuiti cu confortul, dornici sa ne satisfacem si cele mai neansemnate capricii. Orice urcus in viata e greu, dar acesta e un examen al dragostei noastre pentru Acela care ne daruieste totul si ne-a iubit mult jertfindu-se ca sa ne salveze. Imparatul cerului si al pamantului a baut paharul umilintei, al chinurilor cumplite si a mortii pe cruce, ca sa ne ridice din nou pe noi cei de astazi. Prin spovedanie si impartasirea cu trupul si singele sau ne impacam cu Dumnezeu, iar El coboara in sufletele noastre aducand acea pace divina pe care nu o gasim pe acest pamant.
Sa vrem sa urcam si sa il rugam pe Domnul sa ne ajute si vom vedea ca mana nevazuta a proniei sale Dumnezeiesti ne va ajuta, ne va ridica spre lumina sfintei invieri, iar le capat ne asteapta Imparatul slavei sa ne primeasca nevazut in sfintele sale brate si sa ne umple inima de bucuria sfintei sale biruinte.