Si florile plang. Lacrimi de clestar se preling din fiinta lor gingasa si cu ele plange tot ce-i viu. Pamantul acesta atat de frumos , in care verdele padurilor se armonizeaza cu culorile diafane ale florilor si se intrepatrunde cu albastrul cristalin al apelor, e totusi o vale a plangerii. Venim aici, traim cati ani ne da Dumnezeu pentru a ne indeplini menirea si plecam la fel de singuri si saraci cum am venit.
Creatorul Divin, nu vrea ca omul sa planga si sa fie nefericit. El vrea sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara, sa traim sanatosi si fericiti, in armonie cu semenii nostri pe acest pamant iar apoi sa plecam intr-o lume perfecta unde nu vor fi lacrimi, durere sau necazuri. Dar noi, ca niste copii neascultatori vrem sa ne realizam aici pe pamant, dupa voia noastra, departe de Dumnezeu, toate dorintele ca si cum nu am mai pleca niciodata. Vrem sa ne faurim o fericire absoluta cu orice risc. Uitam ca suntem calatori si nu aici e tara noastra vesnica. In goanna nebuna dupa fericire obosim, ne imbolnavim, ii facem nefericiti pe cei din jurul nostrum, aducem dezordine in fiinta noastra pe plan sufletesc si fizic. Si vin …lacrmile.
Atunci vedem abia cat suntem de slabi in lupta vietii si fara ajutorul divin, ne pravalim din inaltimea mandriei in pulberea necazurilor. Si curg lacrimi de durere, de disperare, Lacrimile nefericirii.
E omenesc a cadea, dar e ingeresc a te ridica. Deci , nu ne ramane decat sa ne ridicam din starea si tristetea noastra care nu duce la nimic bun. Sa chemam in ajutor pe Domnul Iisus. Sa-I spunem ca unui prieten in liniste, toate problemele si necazurile , ca numai El are puterea de a descalcii drumurile intortochiate ce apar la orizontul vietii. Nimic nu ii este imposibil de realizat. Sa ii cerem iertare pentru ca am gresit, ignorand legile lui care nu fac decat sa aduca armonie intre oameni. Si mai ales ca traversam o perioada in care bisericile sunt larg deschise , sa ne marturisim pacatele si atunci prezenta divinului ne va invalui si vom simti acea bucurie, liniste interioara, lumina, dragoste si speranta pe care o aduce Lumina invierii lui Hristos in sufletul cel eliberat..Si pe fata luminata se vor prelinge atunci lacrimile fericirii.
Creatorul Divin, nu vrea ca omul sa planga si sa fie nefericit. El vrea sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara, sa traim sanatosi si fericiti, in armonie cu semenii nostri pe acest pamant iar apoi sa plecam intr-o lume perfecta unde nu vor fi lacrimi, durere sau necazuri. Dar noi, ca niste copii neascultatori vrem sa ne realizam aici pe pamant, dupa voia noastra, departe de Dumnezeu, toate dorintele ca si cum nu am mai pleca niciodata. Vrem sa ne faurim o fericire absoluta cu orice risc. Uitam ca suntem calatori si nu aici e tara noastra vesnica. In goanna nebuna dupa fericire obosim, ne imbolnavim, ii facem nefericiti pe cei din jurul nostrum, aducem dezordine in fiinta noastra pe plan sufletesc si fizic. Si vin …lacrmile.
Atunci vedem abia cat suntem de slabi in lupta vietii si fara ajutorul divin, ne pravalim din inaltimea mandriei in pulberea necazurilor. Si curg lacrimi de durere, de disperare, Lacrimile nefericirii.
E omenesc a cadea, dar e ingeresc a te ridica. Deci , nu ne ramane decat sa ne ridicam din starea si tristetea noastra care nu duce la nimic bun. Sa chemam in ajutor pe Domnul Iisus. Sa-I spunem ca unui prieten in liniste, toate problemele si necazurile , ca numai El are puterea de a descalcii drumurile intortochiate ce apar la orizontul vietii. Nimic nu ii este imposibil de realizat. Sa ii cerem iertare pentru ca am gresit, ignorand legile lui care nu fac decat sa aduca armonie intre oameni. Si mai ales ca traversam o perioada in care bisericile sunt larg deschise , sa ne marturisim pacatele si atunci prezenta divinului ne va invalui si vom simti acea bucurie, liniste interioara, lumina, dragoste si speranta pe care o aduce Lumina invierii lui Hristos in sufletul cel eliberat..Si pe fata luminata se vor prelinge atunci lacrimile fericirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu