TREPTE CATRE CER

Odata cu mireasma primaverii, cu firisoarele de iarba care se inalta spre lumina, cu pasarelele care ciripesc vesele, a venit postul sf. Pasti. El ne da posibilitatea, sa ne adancim in noi insine si sa meditam cu toata profunzimea, la menirea noastra pe acest pamant, la scopul vietii si sa ne gandim la existenta ce va fi, dincolo de moarte.
Trepte catre Cer sunt cele 49 de zile, in care vom putea urca ajutati in permanenta de iubirea lui Hristos. Si vom urca cu siguranta, daca in fiecare zi vom reusi sa ne detasam citeva minute de problemele cotidiene, care nu se mai sfarsesc niciodata si vom constientiza prezenta divina in casa si viata noastra.
El asteapta cu aceeasi dragoste sa-I deschidem inima, sa vorbim cu El despre toate problemele care ne framanta, traind intr-o lume ce pare ca si-a pierdut complet busola. Si nu are nevoie de rugaciunea noastra, pentru ca osti ingeresti il lauda neincetat. Dar din mila si dragoste se coboara la noi atunci cand il chemam. Pentru ca iubeste fiecare om in parte asa cum este. Si nu are pe nimeni de pierdut. De aceea a venit in lume. Ca sa ne invete cum sa castigam viata vesnica in Imparatia sa. Si a murit in chinuri cumplite pe cruce pentru noi. O jertfa mare pentru fiecare suflet, pe care l-a rascumparat cu propriul sange..
Sa urcam cum putem, dar sa urcam treptele catre cer. Sa credem, sa speram si sa iubim pe Dumnezeu si intreaga lui creatie. Sa facem voia lui, sa-I cerem iertare pentru tot raul facut. Sa ne marturisim pacatele si sa mergem dupa El in saptamana patimilor sarutand Sf cruce pe care s-a jertfit. Iar la capat vom vedea mareata sarbatoare a Sfintei Invieri si vom simti acea pace si bucurie pe care nu o poate da nimic din lumea asta. Caci la capat ne va astepta Hristos cel inviat sa ne dea sfanta sa binecuvantare.

GANDURI DE PRIMAVARA

A venit primavara dar e inca frig. Natura se trudeste sa iasa din starea de vegetatie spre o noua viata. Si soarele straluceste din ce in ce mai mult. Ziua e mai mare si din nou va fi plin de seva vietii pe pamantul inghetat.
A venit primavara si noi ca si natura trebuie sa ne trudim, sa ne dezmortim sufletele inghetate si sa pasim spre o noua primavara a vietii. Din aceasta saptamana am inceput si noi sa urcam treapta cu treapta acea tainica scara care ne ridica incet dar sigur spre Soarele Iisus Hristos si spre lumina sfintei invieri. E greu pentru noi cei de astazi obisnuiti cu confortul, dornici sa ne satisfacem si cele mai neansemnate capricii. Orice urcus in viata e greu, dar acesta e un examen al dragostei noastre pentru Acela care ne daruieste totul si ne-a iubit mult jertfindu-se ca sa ne salveze. Imparatul cerului si al pamantului a baut paharul umilintei, al chinurilor cumplite si a mortii pe cruce, ca sa ne ridice din nou pe noi cei de astazi. Prin spovedanie si impartasirea cu trupul si singele sau ne impacam cu Dumnezeu, iar El coboara in sufletele noastre aducand acea pace divina pe care nu o gasim pe acest pamant.
Sa vrem sa urcam si sa il rugam pe Domnul sa ne ajute si vom vedea ca mana nevazuta a proniei sale Dumnezeiesti ne va ajuta, ne va ridica spre lumina sfintei invieri, iar le capat ne asteapta Imparatul slavei sa ne primeasca nevazut in sfintele sale brate si sa ne umple inima de bucuria sfintei sale biruinte.

E INCA IARNA

E inca iarna. Frigul se zbate sa mai puna stapanire peste natura amortita. Dar Dumnezeu care coordoneaza miscarea planetelor, a vanturilor, ciclul anotimpurilor, face ca soarele sa straluceasca mai puternic, zilele sa devina mai mari, noptile mai mici si astfel renaste natura intr-o noua primavara. Si avem nevoie de o renastere in aceste vremuri atat de tulburi si nesigure. Sa ne ridicam mintea spre Lumina lumii, Hristos, precum ghiocelul isi inalta capusorul spre soare. Si vom vedea ca nu suntem singuri in lumea asta. Vom vedea ca energia divina trimite omului forta sa depaseasca incercarile vietii si doar El poate sa aduca lumina in viata , daca pastram relatia cu Dumnezeu. Tatal Ceresc ne iubeste. Sa mergem la casa lui, biserica stramoseasca in care se jertfeste tainic, sa ne impacam cu El prin spovedanie, sa ne impartasim cu trupul si sangele Lui sfant si ne vom trezi din acea amorteala a sufletului.
E inca iarna. O iarna trista ca si sufletele noastre. Criza mondiala, datorii scumpiri, somaj. Dar daca ne vom apropia de altarul jertfei sale, daca il lasam sa intre in viata noastra si sa lucreze cum numai El stie, lumina pacea si iubirea, vor straluci in sufletele si ne vom trezi din trista iarna intr-o noua primavera a vietii.

ASTAZI ESTE UN NOU INCEPUT

Astazi o fetita dulce de trei anisori urca scarile inalte ale templului din Ierusalim. Astazi “micuta” este condusa de parinti, de cunoscuti, si de fetite cu lumanari aprinse spre noua ei locuinta harazita de Cel de Sus. Ea nu plange pentru ca in sufletelul ei gingas simte o chemare divina. E grea despartirea de buna ei mama Ana si de tatal Ioachim, care cu multa dragoste au crescut acest copil dorit, dar merge viteaza spre misiunea sfanta. Si piciorusele ei mici urca treapta dupa treapta, pina ajung in bratele preotului Zaharia care o duce din indemn dumnezeiesc, chiar in Sfanta sfintelor unde nu intrau decat arhiereii o singura data in an.
Astazi este un nou inceput al mantuirii pentru neamul omenesc. Micuta Maria va fi pregatita pentru nasterea cea sfinta. Ea se aduce ca o jertfa si va sa fie altar viu pe care va cobora in taina Imparatul Slavei cel din veacuri asteptat. Va fi hranita de ingeri si va trai in rugaciune pentru a devenii ea insasi templu al intruparii prin umbrirea Duhului Sfint. Ea va plini maretul plan de mantuire.

NEPASARE

Trecem grabiti pe strada rece, ne strecuram printre trecatorii, care ca si noi isi vad de rosturile lor. E duminica. Zi mult asteptata de odihna in intimitatea confortabila a caminului.Dar mai avem cate ceva de rezolvat si mergem pe strada in zi rece de toamna printre trecatori. Printre zgomotul masinilor isi face aparitia sunetul alene de clopot care vesteste ca e zi de duminica si cheama lumea sa participle la jertfa suprema de pe altare.
Oamenii isi vad nepasatori de rosturile lor.Uita ca sunt trecatori si ca fara Dumnezeu alearga dupa vint.Fara binecuvintarea lui toata osteneala se duce fara rost.

INGER CU ARIPA FRANTA

Am un frumos inger de portelan. Intr-o zi mi-a alunecat din mana si a cazut. Impactul loivrii i-a cauzat frangerea unei aripioare. Am incercat sa o lipesc dar nu am reusit.

Gandul mi-a zburat la aripile sufletului omenesc. El are mereu tendinta sa se inalte spre Creator, pentru ca el tanjeste spre Imparatia Cereasca. Precum pasarile calatoare au acest tainic simtamint in firea lor, sa plece la timpul potrivit in lunga calatorie spre caldura si soare, asa si sufletul omenesc are aceasta deschidere spre Cel ce l-a creat. El vrea mereu sa se inlte spre soarele Hristos. Ar vrea sa fie mereu cu El, sa se incalzeasca de caldura Lui, sa ia putere din puterea Lui. Dar vai, el sta inchis in temnita trupului pana cand Ziditorul va decide plecarea lui. Si atunci el cauta sa primeasca energie divina si sa se inalte la cer prin rugaciune. Dar noi nu ne facem timp pentru el. Avem grija de tot soiul de lucruri trecatoare in aceasta viata, dar nu avem timp de rugaciune. Si sufletul nu se mai poate inalta. Ii frangem aripile. Si atunci ramane trist in jos cu aripile frante asteptand eliberare. Iar noi devenim lipsiti de pace, nemultumiti, mereu in cautarea unei fericiri depline pe care nu o vom gasi pe pamantul acesta.

Sa nu mai frangem aripa sufletului. Sa vorbim cu Domnul IIsus, cu Maica Domnului si cu sfintii sai si sa-i rugam sa ne ajute sa depasim greutatile acestei vieti. Iar la sfarsit sa ne ridice sufletul curat spre Imparatia sa. Amin.

MAI POTI IERTA ?

Mergand pe calea acestei vieti pline de primejdii, cu vanturi aducatoare de boli sufletesti, cautand calea Ta prea bunule Iisuse m-am inpotmolit intr-o zi in in mlastina nepasarii si a patimilor. Am vazut cum trec zilele vietii mele precum stolurile de cocori intr-un tarziu de toamna, dar nu m-am ridicat. Am vazut ca pe zi ce trece ma afund incet dar sigur, ca aceasta capcana ma tintuieste din drumul meu candva dorit, dar cu cat ma afundam mai tare, puterea de a scapa se micsora. Voi iesi candva, mi-am spus stand nepasatoare in capcana sufletului meu.

Intr-o zi m-am trezit din amortirea sufleteasca si am vrut sa merg mai departe. Tanjeam spre frumusetea drumului de altadata. Dar vai, prea tarziu. Puterile mele erau prea slabe spre a ma salva. M-am vazut asa cum eram. Un om slab, plin de noroiul pacatelor, afundat in mlastina patimilor. Atunci mi-am dat seama ca sunt in mare primejdie, ca nu am pazit poruncile Creatorului meu. Si gandul meu a zburat spre Salvatorul sufletelor noastre care si-a varsat scumpul sau sange pentru noi si mi-am amintit ca El pe nimeni nu vrea sa piarda ci vrea ca tot omul sa fie viu si sa se mantuiasca si am strigat :

- Mai poti ierta? Mai poti Iisuse bun ca sa mai treci odata cu vederea faradelegea mea?

Stiu, ca iarasi am gresit si ti-am calcat porunca, de-si de atatea ori ti-am fagaduit ca ma voi indrepta. Stiu ca am patat din nou haina alba a sufletului meu, cu care Tu mai imbracat iertand pacatul meu. Si gura si inima si sufletul mi-am intinat si-n mine nu mai ai locas. Dar indraznesc sa te intreb nadajduind in mila Ta, mai poti ierta?

Si sufletu-mi a fost cuprins atunci de mangaiere. Si am simtit cum vine valul de putere. M-am ridicat cu bucurie din cloaca mea de patimi si de tina. Si m-am spalat in ploaia de lumina.

Am inceput din nou sa urc pe calea Ta, Stapane. Se bucura tot sufletul din mine. Desi te-am parasit, nu ma lasa. Revarsa iar spre mine mila Ta. Amin.