PUTIN SOARE

Dupa atata frig, vant si picaturi reci de ploaie care biciue nemilos fata acum in mijloc de octombrie, iata ca s-a aratat si putin soare. O si ce bine e! Ce mult inseamna putin soare care mangaie prin dulcea lui lumina si caldura, aducand veselie intr-o toamna rece si trista.
Asa e si cu sufletul omului dominat mai mult ca niciodata de griji fara numar, de proiecte neamplinite, invaluit de aspiratii, dupa care alearga fara incetare, ca apoi sa se opreasca uneori dezamagit si dezorientatat de propria neputinta. Si ce mult inseamna cand in sufletul sau, patrunde Soarele Hristos. Incalzeste cum numai El stie sa faca, sufletul inghetat, ii da putere, intelepciune, rabdare si curaj sa mearga mai departe, pana la capat. Dar El e atat de delicat si nu fortaza vointa noastra. Trebuie ca noi sa ii deschidem usa sufletului si sa il chemam, sa ne unim cu Domnul Iisus prin Sf. Impartasanie.
Dumnezeu vine negresit caci iubeste omul cu o iubire adanca. Un pas sa facem noi, caci pasii Lui se indreapta catre noi, imbratisandu-ne. Si ce mangaiere simte sufletul descatusat, ce pace si bucurie. Sa cautam sa pastram acest Soare divin in suflete, caci numai asa vom gasi pacea, bucuria si implinirea aspiratiilor noastre cele bune si de folos.

E FRIG

E mijloc de octombrie si e frig. Poate prea frig pentru aceasta perioada. Frigul, norii si ploaia de afara ne adancesc intr-o trista melancolie. Si aceasta tristete se furiseaza incet in suflete. Nesiguranta, lipsuri, scumpiri, boli fac rani in suflete si-n inima.Cine ne mai poate ajuta ? Cei din jur sunt ca si noi tulburati de grijile zilnice iar puterile lor sunt limitate.

     Nu ne mai ramane decat sa ne inaltam gandul la Dumnezeu si sa-l rugam sa ne poarte de grija si sa conduca El, barca vietii noastre pe marea zbuciumata a lumii cum stie mai bine. Si El ne va asculta cu siguranta daca si noi Il ascultam. Daca ne impacam cu El, mergem in zile de sarbatoare la casa Lui , Sf biserica, acolo unde pe sfintele altare se jertfeste, pentru noi, fiecare din dragoste si mila. Nu trebuie decat sa il rugam sa intervina in viata noastra si El va veni. Ne va umple inima de pace si lumina, ne va da speranta si forta necesara sa mergem mai departe. Si doar cu ajutorul Sau vom reusi.

INCEPUT DE TOAMNA

      O toamna frumoasa cu soare cald ne face trecerea mai usoara spre anotimpul rece. O toamna bogata care abunda in legume si fructe de tot felul ne face sa ne indulcim de bunatatile pamantului. Vrem sau nu vrem sa credem, dar acolo sus, exista Cineva care ne vegheaza cu dragoste permanenta, care are grija de echilibrul naturii, in parte distrus de noi. El are grija sa rodeasca pamantul si sa dea ploi la vreme, pentru  hrana oamenilor. Asemeni unui Parinte bun isi face datoria fata de noi. Dar noi ne-o facem?

      Grijile vietii acesteia ne acapareaza tot timpul. Zile in sir alergam, pe drumul anevoios al vietii, zbatandu-ne sa obtinem mereu cate ceva. Apoi altceva. Mereu nemultumiti de tot ce am obtinut, nu stim sa ne bucuram cu adevarat de fiecare clipa a vietii. De sanatatea asa cum e, de soare , de natura, de dragostea celor din jur.

      Credem ca totul ni se cuvine, uitand de Dumnezeu, de menirea noastra si de darurile primite de la El. Nu ii acordam nici macar jumatate de ora pe zi pe motiv ca nu avem timp.

        A venit toamna, cu soarele ei mangaietor. Mai avem timp sa ne deschidem ochi sufletului si sa punem ordine in viata noastra. Sa ascultam chemarea clopotelor in zorii duminicilor, la sfintele biserici, sa il chemam in ajutor in toate problemele vietii, sa ne impacam cu El si atunci vom simti in suflete mangaierea calda a luminii Lui, asemeni caldurii dulci a zilelor frumoase de toamna.

LACRIMI

Si florile plang. Lacrimi de clestar se preling din fiinta lor gingasa si cu ele plange tot ce-i viu. Pamantul acesta atat de frumos , in care verdele padurilor se armonizeaza cu culorile diafane ale florilor si se intrepatrunde cu albastrul cristalin al apelor, e totusi o vale a plangerii. Venim aici, traim cati ani ne da Dumnezeu pentru a ne indeplini menirea si plecam la fel de singuri si saraci cum am venit.
Creatorul Divin, nu vrea ca omul sa planga si sa fie nefericit. El vrea sa ne bucuram de tot ce ne inconjoara, sa traim sanatosi si fericiti, in armonie cu semenii nostri pe acest pamant iar apoi sa plecam intr-o lume perfecta unde nu vor fi lacrimi, durere sau necazuri. Dar noi, ca niste copii neascultatori vrem sa ne realizam aici pe pamant, dupa voia noastra, departe de Dumnezeu, toate dorintele ca si cum nu am mai pleca niciodata. Vrem sa ne faurim o fericire absoluta cu orice risc. Uitam ca suntem calatori si nu aici e tara noastra vesnica. In goanna nebuna dupa fericire obosim, ne imbolnavim, ii facem nefericiti pe cei din jurul nostrum, aducem dezordine in fiinta noastra pe plan sufletesc si fizic. Si vin …lacrmile.
Atunci vedem abia cat suntem de slabi in lupta vietii si fara ajutorul divin, ne pravalim din inaltimea mandriei in pulberea necazurilor. Si curg lacrimi de durere, de disperare, Lacrimile nefericirii.
E omenesc a cadea, dar e ingeresc a te ridica. Deci , nu ne ramane decat sa ne ridicam din starea si tristetea noastra care nu duce la nimic bun. Sa chemam in ajutor pe Domnul Iisus. Sa-I spunem ca unui prieten in liniste, toate problemele si necazurile , ca numai El are puterea de a descalcii drumurile intortochiate ce apar la orizontul vietii. Nimic nu ii este imposibil de realizat. Sa ii cerem iertare pentru ca am gresit, ignorand legile lui care nu fac decat sa aduca armonie intre oameni. Si mai ales ca traversam o perioada in care bisericile sunt larg deschise , sa ne marturisim pacatele si atunci prezenta divinului ne va invalui si vom simti acea bucurie, liniste interioara, lumina, dragoste si speranta pe care o aduce Lumina invierii lui Hristos in sufletul cel eliberat..Si pe fata luminata se vor prelinge atunci lacrimile fericirii.

GANDURI DE MARTIE

Ce fericire ca scapam de cojoace. Mai e putin si soarele va birui mai tare frigul noptii si al zilei. Pamantul care asteapta cu nerabdare intr-un nou ciclu trezirea la viata a naturii, isi deschide bratele sale batrane spre un nou inceput. Totul se pregateste, totul se deschide, totul reanvie aici, unde avem binecuvantarea celor 4 anotimpuri. Numai omul nu are timp sa vada, sa simta, sa perceapa frumusetea pomilor care isi deschid micile floricele ce zambesc in soare, verdele crud al ierbii, ciripitul vesel al pasarelelor. Toate au fost create pentru a bucura omul.
Dar el nu are timp. Alearga de dimineata pana seara sa adune, sa stranga, sa-si mareasca confortul. Alearga dupa o fericire pe care nu o gaseste. Mereu agitat, mereu nemultumit. Cand ajunge sa realizeze ceva, vrea altceva. Si astfel trec anii, si viata se scurge intr-un iures tacut iar omul nu apuca sa simta bucuria si frumusetea creatiei. Acest rege al naturii este rob propriilor sale ambitii si patimi. Ce pacat ca nu stie sa se bucure de acest dar divin care este viata. Daca si-ar face timp sa priveasca stelele, si-ar da seama ca exista un Dumnezeu care guverneaza miscarea planetelor si legile acestor constelatii. Daca ar privi natura si-ar da seama ca si ea are legile ei, atat plantele cat si animalele. Nimic nu e haotic in natura. Totul este bine realizat de bunul Dumnezeu intr-o ordine perfecta. Ciclurile de viata ale plantelor si animalelor, lanturile trofice, instinctele de conservare, au scopul de a pastra un echilibru in tot ce ne inconjoara.
Dar omul creaza dezordine, in creatiiile lui Dumnezeu. Ba in mandria sa nebuna il reneaga, sau din comoditate spre a nu pazi legile Lui il scoate din viata sa. Si Stapanul il priveste pe om cu mila, asa cum un parinte isi priveste fiul care o ia pe cai gresite, il iubeste, il protejeaza, il iarta si il asteapta sa se trezesca intr-o zi din aceasta distructiva orbire. Si asta pentru ca Dumnezeu i-a dat omului un dar : libertatea.

CA O MOARA

Mintea este o minune pentru om. Prin ea, trec si buna si rele ,ganduri fara numar se inlantuiesc ca un talaz. Cateodata ii aduc omului bucurii si impliniri. Alta data nopti de neliniste si nesomn.
Si totusi este si in puterea noastra sa controlam mintea acest mecanism minunat, cu care Dumnezeu l-a inzestrat pe om. Mintea este ca o moara, spunea un sfant parinte. Ce bagi in ea, aceea macina. Daca asculti ceva frumos, linistitor si constructiv pentru suflet, daca esti bun si deschis cu cei din jur, ajutandu-i la nevoie, atunci si mintea va medita la tot ce e frumos si bun. Dar daca omul se gandeste la rau, foloseste mijloace meschine pentru satisfacerea propriilor capricii, daca nu il intereseaza legea lui Dumnezeu, ba chiar il reneaga, atunci viata pe acest pamant este pentru el, un iad plin de griji si nefericiri. Sa cautam sa macinam tot ce-i bun si vom simti o pace si o liniste a sufletului, care ne vor da armonie multumire si implinire.

REMUSCARE

Un incident stupid era sa-mi aduca trecerea in lumea de dincolo. Ma aflam in imposibilitatea de a respira. Primul gind a fost o sperietura puternica. Ma gindeam ca voi muri. Nu imi era frica de moartea in sine ci de urmarile ei. Stiam ca nu sint pregatita pentru a pleca din lume si nu eram impacata cu Creatorul prin spovedanie. Am tot aminat sa ajung la un preot duhovnic si acum ma lua groaza stiind ca totul este pierdut. Ca timpul care mi s-a dat l-am cheltuit numai cu placerile trupului si nu am facut nimic pentru mintuirea sufletului meu. Simteam ca nu mai am scapare si eram disperata. Am pierdut pe Dumnezeu. Am pierdut raiul cel dorit din nepasare ,din lene ,din neglijenta. Eu care l-am cunoscut in rugaciune, in minunile pe care le-am simtit dealungul vietii mele pacatoase ,eu care i-am vazut purtarea de grija pas cu pas dealungul calatoriei pe acest pamint, aveam sa plec departe de la fata Lui si pentru totdeauna. Dar in mila sa cea mare nu m-a lasat.Mi-a mai dat timp de pocainta caci din nou o minune ,am reusit sa depasesc momentul critic inexplicabil si brusc. Mare este Dumnezeu care nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu!